Cursuri și Meditații Matematică – clasa a V-a – a VIII-a

Învățare interactivă și rezultate reale, cu grupe mici și profesori dedicați.

Despre curs

Copilul tău are nevoie de sprijin pentru a înțelege mai bine exercițiile și problemele de matematică?
Prin cursurile și meditațiile EduArts, îl ajutăm să își consolideze cunoștințele și să își dezvolte gândirea logică într-un mod plăcut și eficient.

Sesiunile se desfășoară pe tot parcursul anului școlar, în grupuri restrânse de 3–6 copii, și sunt concepute atât pentru elevii pasionați de matematică, cât și pentru cei care se pregătesc pentru Evaluările Naționale sau pentru competiții școlare.

📍 Toate lecțiile sunt susținute față în față, în Sectorul 6, București, de către profesori cu experiență și rezultate remarcabile.
✅ Prima ședință este gratuită – pentru a ne cunoaște și a evalua nivelul copilului.

De ce să alegi EduArts pentru pregătirea la matematică

Am conceput un program de cursuri și meditații care face matematica ușor de înțeles și atractivă pentru copii.

Ce facem la orele de pregătire la matematică

În cadrul orelor de pregătire, copiii vor putea interacționa cu profesorii în vederea creării unei bune relații care să faciliteze procesul de învățare. Învățarea are loc atât pe baza noțiunilor teoretice, cât și prin interactivitate, exerciții și joc.
În urma orelor, este posibil ca celui mic să îi placă și mai mult matematica sau, cel puțin, să înțeleagă mult mai bine cum să abordeze exercițiile cerute la școală.

Grupe și niveluri disponibile

Clasa I–II

Bazele matematicii, exerciții interactive

Clasa III–IV

Consolidare, pregătire pentru evaluări

Clasa V–VI

Aprofundare, probleme cu pași logici

Clasa VII–VIII

Pregătire intensivă pentru Evaluarea Națională

Orar cursuri și meditații

Ore Vineri Sâmbătă Duminică
09:00 – 11:00 - Clasa VII – VIII Clasa a VI-a
11:00 – 13:00 - Clasa a V-a – a VI-a Clasa a VII-a
16:00 – 18:00 Clasa VII – VIII Clasa a VIII-a Clasa a VIII-a
18:00 – 20:00 Clasa IX – XII Clasa a VIII-a Clasa a VII-a

Ce spun părinții

Înscrie-l pe copilul tău acum la cursurile și meditațiile EduArts

Oferă-i sprijinul de care are nevoie pentru a obține rezultate excelente la matematică.